În urma hotărârii de ieri, 28 decembrie 2004, a deputaților din Grupul Parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților, funcția de lider al grupului a fost ocupată de către deputatul Eugen Nicolăescu, iar cea de vicepreședinte al Camerei Deputaților de deputatul Dan Radu Rușanu.
Luni, 18 octombrie 2004, ora 10, la Palatul Parlamentului, în sala "I. Gh. Duca" (nivel P1), președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu, și președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, îl vor primi pe Jean Pierre Raffarin, prim-ministru al Franței.
Luni, 11 octombrie 2004, ora 15.30, la Palatul Parlamentului, în sala Nicolae Titulescu (parter), președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu și președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu se vor întâlni cu o delegație chiliană.
Marți, 17 august 2004, ora 10.00, la Palatul Parlamentului, în sala de la etajul 2, corp C3, are loc ședința Comisiei Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.
Joi, 22 iulie, ora 15.00, la Palatul Parlamentului, în sala 'I.G. Duca' (nivel P1), președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu, va primi o delegație a Parlamentului Republicii Liban.
Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul național de decorații al României a aprobat miercuri, 21 iulie 2004, proiectul de Lege privind Semnul onorific Răsplata Muncii în Serviciul Public și proiectul de Lege privind Ordinul Meritul Industrial și Comercial și Medalia Meritul Industrial și Comercial.
În perioada 11-15 iulie 2004, Edward O'Hara, raportor general pe probleme de patrimoniu cultural al Comisiei pentru cultură, știință și educație a Adunării Parlamentare a Consililui Europei, va efectua o vizită oficială în România.
În perioada 8-9 iulie 2004, președintele Republcii Turcia, Ahmet Necdet Sezer, efectuează o vizită oficială în țara noastră, la invitația președintelui României, Ion Iliescu.
Luni 5 iulie 2004, ora 15.30, la Palatul Parlamentului, sala 'I.G.Duca' (P1), Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, îl va primi pe Volker Ruhe, președintele Comisiei de politică externă a bundestag-ului german.
În perioada 2-3 iulie 2004, președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu, va participa, la Haga, la Conferința președinților de parlamente din Uniunea Europeană, reuniune organizată de Parlamentul Olandei.
Joi, 1 iulie 2004, Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, va susține o conferință extraordinară, cu ocazia încheierii sesiunii parlamentare februarie-iunie 2004.
Joi, 1 iulie 2004, ora 18.00, sub înaltul patronaj al Parlamentului României și al primului ministru, la sala de expoziții a Camerei deputaților 'Constantin Brâncuși' (intrarea S2, Izvor), va avea loc vernisajul expoziției studenților Facultății de Arte din Timișoara.
Senatorii și deputații se vor reuni miercuri, pentru ultima oară în această sesiune, într-o ședință solemnă dedicată comemorării a 500 de ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Marți, 29 iunie 2004, deputatul Varujan Pambuccian (Grupul parlamentar al minorităților naționale) va susține o conferință de presă cu tema 'Eliminarea accizelor la aparatele foto digitale'.
Consiliul Național al Audiovizualului, întrunit în ședință publică din data de astăzi, 19 iunie 2004, a decis să adreseze somație publică societății titulare de licență audiovizuală pentru postul ANTENA 1.
Potrivit unui comunicat semnat de putătorul de cuvânt Ionuț Cîrjan, ședința are drept scop stabilirea unui mod de lucru eficient între Departamentul pentru Relația cu Parlamentul și ministere, pentru o mai bună realizare a procesului legislativ, în condițiile în care trebuie acordată o atenție deosebită stadiului îndeplinirii Programului privind prioritățile legislative ale Guvernului, necesare în procesul de integrare în Uniunea Europeană, pentru prima sesiune parlamentară a anului 2004.
Într-un comunicat de presă, CNA aduce precizări referitoare la acordarea și retragerea licențelor audiovizuale, în replică la afirmațiile președintelui PRM.
Declarația politică a Deputatului Napoleon Pop cu referire la Scrisoarea deschisă adresată actualilor și viitorilor membri ai Parlamentului României de Confederațiile Sindicate.
Consiliul Național al Audiovizualului anunță că luni, 26 aprilie, va începe audierea reprezentanților societăților înscrise la concursul pentru frecvențe organizat prin Decizia CNA nr. 22/2004.
Deputatul Ioan Timiș (PSD) consideră că Guvernul trebuie să-și asume, în continuare, responsabilitatea de a se situa alături de coaliția internațională, "în
prim-planul luptei antiteroriste".
Marți, 30 martie 2004, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților, în colaborare cu Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF), organizează, la Palatul Parlamentului, în sala "Drepturilor omului", un seminar internațional cu tema "Controlul parlamentar asupra sectorului de securitate", prilejuit de lansarea în limba română a cărții "Manualul privind controlul parlamentar asupra sectorului de securitate", editat de DCAF în colaborare cu Uniunea Interparlamentară.
Pe agențiile de presă și în mai multe cotidiene din data de 26 martie 2004, a apărut declarația președintelui executiv al PD, deputat Emil Boc, potrivit căreia deputații democrați și liberali vor sesiza Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de urgență a Guvernului privind reorganizarea administrației publice centrale. În replică, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, Ionuț Cîrjan, susține:
Pe agențiile de presă și în mai multe cotidiene din data de 26 martie 2004, a apărut declarația președintelui executiv al PD, deputat Emil Boc, potrivit căreia deputații democrați și liberali vor sesiza Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de urgență a Guvernului privind reorganizarea administrației publice centrale. În replică, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, Ionuț Cîrjan, susține:
Purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, Ionuț Cîrjan, a respins afirmațiile deputatului Emil Boc, potrivit cărora „ordonanța de urgență privind reorganizarea Guvernului” este neconstituțională, pe motiv că, potrivit Constituției, ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului.
"Ziua de 22 Martie a fiecarui an este rezervata "Zilei Mondiale a Apei", care in acest an are ca tema "Apa si Dezastrele". Pe Glob ultimele 4 decenii au aratat ca datorita dezastrelor naturale produse au fost inregistrate pierderi considerabile de vieti omenesti si pagube materiale care au afectat viata a sute de milioane de persoane. Totodata, s-au produs dereglari importante in economia fiecarei tari afectate de dezastre cu efecte negative asupra dezvoltarii durabile si reducerii saraciei.