De la 1 ianuarie, angajații și angajatorii plătesc taxe mai mici la buget. Noul Guvern a aprobat, ieri, în prima ședință, introducerea, de la 1 ianuarie 2005, a cotei unice de impozit pe venit de 16% și reducerea impozitului pe profit de la 25%, la 16%, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
"Aceasta decizie este o primă dovadă că suntem foarte hotărâți să punem în aplicare tot ceea ce am promis. Vrem să încurajăm munca și inițiativa privată, iar esența acestei legi este următoarea: un impozit mai mic, deduceri mai mari și câștig pentru toate categoriile de angajați", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu, după aprobarea Ordonanței de urgență.
Tăriceanu a precizat că prin aceste acțiuni "guvernul pune pe primul loc interesele oamenilor, încurajând munca și inițiativa privată". Primul ministru a afirmat că reducerea impozitului pe venit și a celui pe profit sunt măsuri "corecte și necesare".
În prezent, salariile sunt impozitate cu 18% până la 40%. Oamenii de afaceri vor returna statului doar 16 la sută și nu 25 la sută ca până acum.
La un salariu brut de 8 milioane de lei, în momentul de față statul impozitează 878.200 de lei. De la 1 ianuarie, suma virată către buget va fi de 662.400 de lei, cu 215.800 lei mai puțin. În acest caz și deducerea va fi mai mare. De la 2.300.000 va urca până la 2.500.000 lei. Cu cât leafa este mai mare, cu atât câștigul obținut în urma aplicării cotei unice de impozitare crește. Dar în acest caz deducerile scad odată cu creșterea veniturilor. Astfel, angajații care sunt plătiți cu peste 30 de milioane de lei nu mai beneficiează de deduceri, dar vor câștiga în plus la leafă 3.308.000 lei.
Potrivit programului de guvernare, reducerea impozitului pe profit și introducerea cotei unice de impozitare a venitului global vizează restrîngerea fenomenului evaziunii fiscale și o comportare corectă a mediului de afaceri.
'Banii pentru medicamente și pensii care lipsesc, să fie clar, sunt la evazioniști. Iar mesajul meu pentru evazioniști este foarte clar: S-ar putea să fie ultimele sărbători pe care le petrec liberi', a afirmat Tăriceanu. Premierul a adăugat că i-a cerut ministrului de Finanțe, Ionuț Popescu, să adopte un set de măsuri anti-evaziune.
Călin Popescu Tăriceanu a precizat însă că introducerea cotei unice presupune și dezavantaje. Astfel, autoritățile trebuie să demareze o activitate de colectare mai intensă a veniturilor la buget și să lupte mai eficient împotriva evaziunii fiscale și a indisciplinei fiscale. Noul premier consideră că organismele financiare internaționale nu vor avea nimic de comentat cu privire la cele două modificări.
|