Amos News Romanian Independent Press Agency

Copil de patru luni, adus fără suflare, la spital

Social / Amos News
:| Elena SOLOMON la 29 Dec 2004 - 20:50

Un copil de numai patru luni a fost adus, fără suflare, azi dimineață la Spitalul de Pediatrie Bacău. Micuțul, provenind dintr-o familie de rromi a ajuns la spital purtat pe brațe de mama și bunica lui.

În câteva zeci de minute la spital au ajuns însă toate rudele micuțului, care au declanșat o adevărată busculadă la Pediatrie, jelindu-și copilul. Supărarea lor nu s-a răsfrânt însă și asupra medicilor, chiar dacă li s-a explicat ceva vreme că odraslei decedate trebuie să i se facă necropsia.

"Când a ajuns la noi copilul era deja mort, dar am încercat să facem toate manevrele de resuscitare, cardio-respiratorii. I s-a administrat intravenos și intracardiac adrenalină, i s-a făcut masaj cardiac, dar totul a fost în zadar", ne-a declarat Dumitru Anton, medic primar pediatru.

Medicii pediatri spun că micuțul era dezvoltat normal pentru vârsta lui. Copilului decedat urmează să i se i se facă autopsia pentru a se stabili cauza morții.


Acest articol vine de la Amos News Romanian Independent Press Agency
  http://arhiva2004.informatia.ro/

URL-ul acestui articol este:
  http://arhiva2004.informatia.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=87441

Fatal error: Call to a member function Execute() on a non-object in /data/htdocs/arhiva2004/includes/pnSession.php on line 368