Amos News Romanian Independent Press Agency

Traian Băsescu către noii miniștri: ''Până astăzi am fost prieteni''

Document / Președinție
:| la 29 Dec 2004 - 14:35

Declarația integrală a Președintelui Traian Băsescu la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern condus de primul ministru Călin Popescu Tăriceanu.


'' Domnul Traian Băsescu, Președintele României:

Domnule prim ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Vă felicit pentru înalta responsabilitate pe care v-ați asumat-o de a fi membri ai Guvernului României. Înainte de a fi o onoare, este o responsabilitate. Începând de astăzi, ați dobândit putere, iar puterea este însoțită întotdeauna de responsabilitate, de multe ori chiar mai mare decât puterea.

Până astăzi, în mine, ați avut un prieten. Începând de astăzi, ne așezăm fiecare pe rolul constituțional pe care ni-l dă Constituția României și pe care ni l-a dat poporul român. Dumneavoastră trebuie să lucrați ca o instituție destinată să modernizeze România. Eu am obligația să reprezint poporul român în fiecare zi, în fiecare moment, în fața instituțiilor statului, inclusiv în fața Guvernului României.

Vreau să înțelegeți că de astăzi nu mai suntem împreună. De astăzi, avem misiuni diferite, de astăzi, eu sunt cel care va urmări cu atenție activitatea Guvernului și sunt cel care vă va atenționa de fiecare dată atunci când ieșim, în primul rând, din programul pe care ieri, prin votul Parlamentului, vi l-ați asumat.

Sunt gata să lucrez cot la cot cu Guvernul, cu primul ministru, pentru realizarea obiectivelor, dar, în nici un caz, nu voi fi Președintele care se va confunda cu Guvernul. Aveți toată responsabilitatea îndeplinirii programului care ieri a fost votat de Parlamentul României, aveți toată responsabilitatea modernizării României, aveți toată responsabilitatea creșterii nivelului de trai al fiecărui român. Aveți responsabilitate majoră să diminuați nivelul de sărăcie și, în același timp, aveți o responsabilitate ce nu poate fi cuantificată pentru generația tânără, generația care trebuie să considere că România este țara care le oferă șanse, țara care oferă șanse generației care astăzi nu știe dacă aici este locul în care se poate realiza sau nu.

O mențiune specială fac pentru ministrul Justiției. Îi mulțumesc doamnei Monica Macovei că a acceptat să fie membră a Guvernului României, dânsa fiind un om neangajat politic. Am dorit ca prin desemnarea ei în funcția de Ministru al Justiției să dăm Justiției un semnal de neangajare politică. Eu cred că Justiția trebuie să înțeleagă că, începând de astăzi, nu mai este o anexă a politicienilor, ci este în slujba legii.

Vreau să mulțumesc în încheierea discursului meu scurt, primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu, om care a reușit într-un interval foarte scurt să își realizeze o majoritate care să-i permită trecerea prin Parlament a Guvernului. Îl asigur pe domnul Călin Popescu Tăriceanu că dincolo de a fi ceea ce mă obligă Constituția, un reprezentant al poporului în fața instituțiilor statului, voi fi gata oricând să colaborez, cu forța Instituției Prezidențiale, pentru atingerea obiectivelor pe care Guvernul și le-a propus.

În același timp, domnule prim ministru, vă garantez că voi fi necruțător cu orice act de corupție care ar duce până la nivelul Guvernului. Voi fi un Președinte care va respecta punct cu punct angajamentele din campanie și toate instituțiile care se află în coordonarea CSAT-ului, vor fi instituții care vor lucra pentru aceste obiective prin hotărâri ale CSAT.

Vă mulțumesc mult pentru reușita dumneavoastră, vă felicit pentru ceea ce v-ați angajat că veți face și vă asigur că în Instituția Prezidențială veți avea un partener pentru realizarea obiectivelor, dar un partener care va fi tot timpul în serviciul celor 22 milioane de români.

Vă mulțumesc mult.''

Acest articol vine de la Amos News Romanian Independent Press Agency
  http://arhiva2004.informatia.ro/

URL-ul acestui articol este:
  http://arhiva2004.informatia.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=87405

Fatal error: Call to a member function Execute() on a non-object in /data/htdocs/arhiva2004/includes/pnSession.php on line 368