Jale mare în comuna Beleți - Negrești. Cea mai bătrînă și cea mai înțeleaptă femeie, iubită de toată lumea, Elena Lungoci a urcat la Domnul în a II-a zi de Crăciun. Extrem de credincioasă, mare iubitoare a învățăturilor creștine, ea a lăsat în urmă nu doar oameni care au iubit-o și pe care i-a iubit dar și povețe care dacă sînt ascultate și urmate nu pot decît să-i ajute pe cei care i-au ascultat cuvîntul.
Elena Lungoci urma să împlinească 110 ani
Pe lîngă rude și vecini care au apreciat-o în primul rînd pentru modestie și pentru noblețea sufletului au fost și oamenii politici ai județului în frunte cu președintele Senatului Nicolae Văcăroiu. Corpul neînsuflețit al celei mai bătrîne argeșence a fost înhumat astăzi în cimitirul din localitate.
# M-a iubit mai presus de orice
Femeie trecută în urmă cu două zile în lumea celor drepți, a fost tare frumoasă la viața ei. Împreună cu familia a fugit din Basarabia unde văzuse lumina zilei și s-a stabilit la Iași. La vîrsta de 17 ani în timp ce se afla în gară ochii i-au căzut pe un ceferist frumos, înalt, bine legat. Ceferistului fătuca înaltă și subțire i-a fost dragă din prima clipă și după doar cîteva minute fără să-l intereseze nimic altceva a întrebat-o simplu: "Îți place de mine? Vrei să te măriți cu mine?" Răspunsul fetei l-a făcut fericit iar cei doi au plecat la București unde au trăit cîțiva ani cu toată împotrivirea părinților băiatului. Și asta pentru că tînărul fusese înainte cîntăreț la biserica din Șipote și odată căsătorit își doreau să-l aibă în casă lîngă ei. După ceva vreme cei doi soți au înfiat o fată cu bucle negre rămasă de curînd orfană de mamă. Rodica a fost crescută de Elena Lungoci și de soțul ei cu mare drag în spirit creștin. Fiica înfiată a răposatei mai avea un frate și o soră dar mama ei de a doua n-a avut posibilitatea să crească trei copii. Rodica Bădiloiu în vîrstă de 71 de ani avea ieri lacrimile înnodate în barbă de durere că femeia care a crescut-o ca pe copilul ei nu mai este. Ea jelea lîngă sicriul în care odihnea trupul împuținat al mamei: "Aveam 3 ani cînd m-a adoptat. Tata voia un băiat dar mama care m-a crescut nu s-a îndurat să nu mă ia, cînd mama mea adevărată a murit. Îmi amintesc atunci cînd eram mică și seacă la minte, mă certa pentru că spuneam la toată lumea ce se întîmpla la noi în casă dar și pentru că împărțeam cu alții lucrurile mele. Mămica îmi zicea că secretele noastre nu trebuie să le știe nimeni și că trebuie să învăț cine merită să primească ceea ce pot eu să ofer. Nu-mi amintesc să mă fi bătut vreodată pentru că spunea că vorba trebuie să doară mai rău decît bățul. Am fost un copil tare răsfățat și tare iubit. Era o bucătăreasă foarte bună și îmi făcea multe dulciuri și cea mai bună mîncare".
# Presimțea că moare
"Cînd am intrat în Postul Crăciunului mama mă tot întreba cînd e Crăciunul. Și îmi punea întrebarea asta zilnic de parcă de Crăciun trebuia să se întîmple ceva..." Fiica bătrînei își șterge lacrimile dar îi curg altele și dosul palmelor uscate de muncă nu podidește să le șteargă. Continuă povestea: "Într-o noapte să fi fost 1,30 s-a întîmplat ceva pe care nici acum nu mi-l pot explica. Ea nu mai putea să mai meargă pentru că nu mai avea putere. Cu ajutorul unui scaun pe care se sprijinea reușea să facă doi - trei pași. Deci în noaptea respectivă în timp ce dormeam s-a ridicat din pat, a luat veioza de pe masă și ținîndu-se de pereți, Dumnezeu știe cum, s-a îndreptat spre ieșire. Am simțit-o imediat, am luat-o de la ușă și am așezat-o pe pat, după care am întrebat-o unde vroia să plece. "Mă duc la mine acasă", mi-a răspuns ea. Cînd mi-a auzit vocea a scăpat veioza din mînă, apoi rușinată m-a întrebat dacă m-am supărat pe ea. Povestea asta se întîmpla în săptămîna dinaintea Crăciunului. Eu cred că Dumnezeu i-a dat putere să se ridice și ca «acasă» însemna de fapt că se ducea să moară". Rodica Bădiloiu plînge. O doare sufletul că și ea fiind destul de bătrînă nemaiavînd răbdare cu propria-i boală și bătrînețe uneori nu mai avea răbdare nici cu mama ei.
# De ce ai murit, bunico?
Mariana Constantinescu a fost nepoata preferată a Elenei Lungoci. A crescut-o așa cum a crescut-o pe mama ei și i-a crescut și copiii. "Veneam de la serviciu, găseam rufele spălate, călcate, mîncare caldă și prăjituri pe masă. Dacă eram bolnavă se ruga la căpătîiul meu s-o ia pe ea Dumnezeu și să mă lase pe mine. Era unică. Era specială. Era ființa pe care orice om își dorește s-o aibă alături la bine și la rău. Și mă iubea. Știam că mă iubește după cum îmi vorbea, după cum se purta cu mine, îi vedeam dragostea în priviri. Se ruga de fata mea să facă mai repede copil ca să-l poată crește. Sîmbătă pe la 15,00 am venit la ea, am pupat-o, dar nu mai vorbea, nu mai auzea și nu mai vedea. Îi țineau deja lumînările. Era conștientă pentru că am întrebat-o ceva și am rugat-o dacă mă înțelege să mă strîngă de mînă așa cum putea ea. Am luat o linguriță de vin, i-am pus-o pe buze și l-a înghițit pentru că probabil i-a plăcut. Înainte de Crăciun a venit preotul ca s-o împărtășească. Cînd a aflat că a murit și lui i-au dat lacrimile. Bunica mea a fost o femeie minunată pe care nu puteai să n-o iubești. Ieri, (duminică, n.r.) la ora 12,57 a murit. A murit frumos. A înghițit de două ori și gata. Pe mama care e și ea bolnavă am trimis-o din cameră înainte ca bunica să moară pentru că m-am temut și pentru viața ei. Nu voiam să vadă și am chemat-o doar după ce femeia care m-a crescut a trecut în lumea drepților".
# Cui mă lași mamă?
Elena Lungoci a fost condusă astăzi pe ultimul drum, pe drumul pe care-l căuta într-o noapte înainte de Crăciun. Alături i-a fost unica ei fiică și nepoata ,cei doi strănepoți, dar și toți oamenii din sat pentru care a fost o legendă mai mare decît un secol, o legendă care a avut tăria să treacă peste două războaie mondiale, peste necazuri și suferință și peste nepăsarea oamenilor, uneori.
|