Puternica undă seismică produsă duminică în Oceanul Indian, care a lovit 11 țări riverane, a ucis cel puțin 44.000 de persoane, potrivit unui bilanț stabilit de agenția France Presse.
Guvernul de la Jakarta a anunțat că peste 21.000 de persoane au decedat numai în Indonezia, în timp ce autoritățile din Sri Lanka au precizat că este posibil ca până la 20.000 de persoane să-și fi pierdut viața în zonele inundate
Potrivit unor ultime informații primite de Ministerul indonezian al Afacerilor Sociale, 9.000 de persoane au decedat în fâșia Aceh și în împrejurimi, 10.000 în districtul Meulaboh iar 2.000 în alte locații, a precizat Purnomo Sidik, responsabil în cadrul celulei de ajutor de urgență din cadrul ministerului.
Există în continuare temeri că numărul total al victimelor ar putea fi de aproximativ 57.000 de persoane.
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Asia: 25.000 de morți [1]
|