Bursa la termen din Sibiu pregătește împreună cu Bursa de Valori din București, lansarea, începând cu luna ianuarie, lansarea unui nou tip de contract futures, care va avea drept bază indicele BET.
Se speră că prin lansarea acestui nou derivat în piața sibiană vor fi prezente toate SSIF-urile din piața de capital. Ele vor putea tranzacționa noul produs fără a plăti taxa lunară de tranzacționare, în valoare de 100 euro, percepută de bursa sibiană pentru cei care nu sunt acționari ai bursei.
Acordul între cele două burse se va materializa într-un produs modern pus la dispoziția investitorilor și care va lărgi orizontul participanților din piața futures.
„Astfel, managementul riscului și managementul portofoliului nu vor rămâne simple noțiuni din manualul de finanțe ci vor fi puse în practică”, a declarat Radu Luca, economist la bursa din Sibiu.
|