"Echipa redacțională a ziarului "Evenimentul zilei" protestează față de modul în care conducerea Ringier încearcă să-l schimbe pe redactorul șef, Dan Turturică. Deși este vorba de o decizie care are impact direct asupra activității redacției, conducerea Ringier nu a găsit de cuviință să anunțe și corpul redacțional, până la ora la care a fost redactat acest comunicat, despre hotarârea de a-l înlătura pe redactorul șef."
"Doar în urma cererilor noastre insistente, Thomas Landolt, directorul general al Ringier în România, a confirmat verbal că decizia a fost luată. El nu a explicat motivele unei asemenea hotărâri, cu atât mai surprinzătoare cu cât în luna noiembrie Thomas Landolt comunica echipei redacționale că "ziarul merge bine", că "integrarea <<Evenimentului Zilei>> în trustul Ringier este realizată", iar redactorul șef, Dan Turturică, și directorul executiv, Cosmina Noaghea, vor conduce acest ziar.
În repetate rânduri am atras atenția opiniei publice asupra tentativelor de deturnare a orientării editoriale a ziarului. Ultima oară am protestat în luna septembrie, când Cornel Nistorescu a fost forțat să părăsească echipa pe care a clădit-o la "Evenimentul zilei".
Asa cum am avertizat și în protestul din septembrie, aducerea în fruntea echipei redacționale a unor persoane incompatibile cu valorile profesionale promovate până acum de "Evenimentul Zilei", ar putea provoca o criză care ar pune în pericol activitatea redacțională.
Deși nu a fost recunoscută încă oficial, exista intenția de a aduce la conducerea ziarului persoane specializate în formula de tabloid. Acest lucru evidențiază intențiile reale ale Ringier în privința viitoarei linii editoriale a "Evenimentului zilei".
Decizia Ringier reprezintă încă un pas către anihilarea uneia dintre puținele publicații influente, care și-au păstrat independența. "Evenimentul zilei" este considerat un simbol al libertății de exprimare, mai ales în ultima perioadă, marcată de derapajele nedemocratice ale puterii. Atragem din nou atenția opiniei publice asupra riscului ca "Evenimentul zilei", așa cum este el cunoscut și apreciat de cititori, să dispară din peisajul mass-media.
Protestul a fost semnat până joi la prânz de un număr de 60 de jurnaliști de la Evenimentul Zilei."
|