Amos News Romanian Independent Press Agency

22 decembrie marcat de incidente la Buzău

Evenimente / Amos News
:| Cristina DINULESCU la 22 Dec 2004 - 16:50

Autoritățile buzoiene și rudele eroilor răniți sau uciși în Revoluție au marcat miercuri, în centrul municipiului Buzău, trecerea a 15 ani de la evenimentele din 1989, momentul fiind presărat și cu incidente.

Acțiunea de comemorare a debutat la ora 10.00 cu un cuvînt al revoluționarilor, apoi cu o slujbă de pomenire a celor care și-au dat viața pentru libertate și în fine depunerea de coroane la Monumentul din Piața Dacia. Momentul de final l-a reprezentat defilarea gărzii de onoare în centrul Buzăului.

Numărul cetățenilor care au participat la momentul de miercuri menit a marca 15 ani de la Revoluție a fost mic comparativ cu anii trecuți, în jur de 50 de buzoieni asistînd la depunerea de coroane și la restul ceremoniilor.

Comemorarea de miercuri de la Buzău nu a fost lipsită de incidente. Unul dintre ele i-a avut drept protagoniști pe membrii Club 22, filiala locală care și-au manifestat nemulțumirea față de faptul că au fost ultimii pe lista celor care au depus coroane la Monumentul Eroilor. Revoluționarii au ridicat tonul și au fost pe punctul de a renunța să mai depună o coroană în memoria eroilor Revoluției, declarînd că este nedrept ca tocmai ei să fie în coada listei.

Un alt incident care a avut loc miercuri la ceremonia de 22 decembrie l-a avut în prim plan pe primarul municipiului Buzău Constantin Boșcodeală care la finalul acțiunii din centrul orașului a fost acostat de un grup de persoane de etnie romă care nu l-au lăsat pe edilul șef să intre în Palatul Comunal timp de cîteva minute.
Protestarii care spuneau că nu au cu ce-și crește copii la 15 ani de la Revoluție au cerut ajutorul statului pentru a putea să-și ducă traiul.

Acest articol vine de la Amos News Romanian Independent Press Agency
  http://arhiva2004.informatia.ro/

URL-ul acestui articol este:
  http://arhiva2004.informatia.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=86909

Fatal error: Call to a member function Execute() on a non-object in /data/htdocs/arhiva2004/includes/pnSession.php on line 368