Surse din PRM au declarat că social-democratul Nicolae Văcăroiu a negociat astăzi cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor obținerea sprijinului PRM la nivel parlamentar, în schimbul acordării unor funcții la nivelul conducerilor celor două Camere parlamentare, inclusiv șefia Senatului.
Liderul PRM a infirmat că ar fi purtat o astfel de discuție.
“Nu există asemenea negocieri” a spus Vadim. “E de la sine înțeles că un om de demnitatea mea nu se coboară la o asemenea funcție” a explicat acesta.
În schimb a recunoscut că formațiunea sa politică vizează un loc de vicepreședinte, unul de chestor și secretar general la Senat pentru următorii trei ani din cei patru ani legislativi, plus șefia a două-trei comisii permanente parlamentare.
Similar și la nivelul Camerei Deputaților.
Altfel, "Tribunul" a criticat propunerea umanistului Dan Voiculescu, de constituire a unui guvern de "de largă concentrare națională pro-europeană", care să includă PSD, UDMR, PUR, Alianța D.A. și chiat PRM, (cu acordul tuturor aprtidelor).
"Nu văd starea de urgență, de război sau de necesitate ce ar putea justifica crearea unui guvern de uniune națională”, a argumentat Vadim Tudor.
|