Amos News Romanian Independent Press Agency

35 de acorduri de interconectare directă încheiate cu Romtelecom

IT&C / Amos News
:| la 07 Dec 2004 - 18:45

Marti, 7 decembrie 2004, Directorul Directiei de Reglementare Economica a Pietei din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii, Radu Tudorache, a luat cuvantul cu ocazia seminarului „Analiza dezvoltarii pietei romanesti de comunicatii: continut, servicii si aplicatii” organizat de revista „Comunic@tii Mobile”.

In anul 2004 ANRC a completat regimul accesului si interconectarii cu reteaua publica fixa, fiind aduse modificari Ofertei de Referinta privind Interconectarea (ORI) in ceea ce priveste liniile inchiriate - segmente terminale si de asemenea, a fost impusa publicarea unei Oferte de Referinta privind accesul neconditionat la bucla locala. Pana in acest moment, 35 furnizori au incheiat acorduri de interconectare directa cu Romtelecom, iar alti 5 furnizori sunt interconectati indirect cu Romtelecom. In ceea ce priveste furnizorii de retele publice de telefonie mobila, 11 operatori au incheiat acorduri de interconectare cu Mobifon si 11 cu Orange Romania. In prezent, 3 operatori alternativi de telefonie fixa sunt interconectati la nivelul comutatoarelor digitale locale, alti 3 exprimandu-si intentia sa se interconecteze la nivel local. Noile tarife de interconectare vor fi stabilite pe baza modelelor LRIC de calculatie a costurilor, in acest sens fiind initiate proiectele LRIC de calculatie a costurilor. Si in cazul serviciilor de telefonie mobila, ANRC a demarat dezvoltarea unui model de tip „bottom-up”, operatorii de telefonie mobila fiind obligati sa dezvolte modele de tip „top-down”, aceste etape fiind urmate de reconcilierea celor doua tipuri de modele pentru a se stabili nivelul real al costurilor.

Radu Tudorache a aratat ca prin asigurarea accesului neconditionat la bucla locala operatorii care nu dispun de o retea proprie pot sa foloseasca infrastructura existenta utilizand aceleasi circuite fizice prin care utilizatorii finali sunt conectati la reteaua Romtelecom pentru a oferi atat servicii de date in banda larga, cat si servicii de voce.

In cadrul seminarului „Analiza dezvoltarii pietei romanesti de comunicatii: continut, servicii si aplicatii” au fost prezentate studii de caz, strategii de piata si previziuni pentru anul 2005.

Acest articol vine de la Amos News Romanian Independent Press Agency
  http://arhiva2004.informatia.ro/

URL-ul acestui articol este:
  http://arhiva2004.informatia.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=85437

Fatal error: Call to a member function Execute() on a non-object in /data/htdocs/arhiva2004/includes/pnSession.php on line 368