În România lui 2005 mai sînt oameni care rabdă de foame. Potrivit statisticilor 70% dintre români trăiesc la limita subzistenţei. Dacă pentru fiecare dintre noi Revelionul este motiv de mare bucurie şi distracţie, pentru o familie argeşeană din comuna Călineşti, Anul Nou înseamnă durere şi suferinţă.

Pentru că nu este uşor ca părinte să te uiţi în ochii copiilor tăi când la o astfel de zi le dai să mănânce, ca şi în cursul întregului an, cartofi fierţi şi ceapă, poate o coajă de mămăligă sau de pâine. Te doare sufletul că nu ai avut posibilitatea ca măcar la intrarea într-un alt an să le cumperi măcar o pereche de şosetuţe sau o jucărie din plastic. De brăduţ nici măcar nu poate fi vorba.

Oameni amărâţi

Soţii Rodica şi Niculae Fulger locuiesc într-un cătun uitat de lume, Vrăneşti, în colonie. Zona este sinistră iar cât vezi cu ochii sunt numai căsuţe mici şi prăpădite iar mizeria din jur şi sărăcia te pun pe fugă. Împreună cei doi au trei copii, un băiat mai mare, de 19 ani, dintr-o căsătorie anterioară a bărbatului şi doi copii mici de 4, respectiv 6 ani. Imobilul este format din 2 cămăruţe mici şi inconfortabile, o aşa-zisă bucătărie şi o baie unde-ţi clănţăne dinţii de frig. Nu au nici un venit, cu excepţia alocaţiei copiilor şi a ajutorului social de 1,9 milioane lei. Cei doi soţi şi-au căutat vreme multă un loc de muncă dar cine să te angajeze la ţară?

Unui preot din comună i s-a făcut milă de copii şi l-a angajat pe Niculae Fulger la ferma mănăstirii să facă oarece curăţenie la animale. Bărbatul, om la 44 de ani, a lucrat pe vremuri la Electrica dar o boală rea l-a lăsat fără slujbă: "M-am dus la un patron să-mi dea de lucru şi mi-a promis salariu mare şi carte de muncă. Nu s-a ţinut de cuvânt, iar ce luam pe mere dam pe pere. Părintelui i s-a făcut milă de mine şi m-a pus să lucrez la ferma mănăstirii iar plata mi-o face în alimente şi nu în bani că nu are de unde. Sunt şi bolnav, vai de sufletul meu, că altfel mi-aş găsi şi eu o slujbă cu salariu".

Copiii îi îmbracă statul

Rodica Fulger a zăcut ani mulţi de TBC. A fost copilul nimănui şi primele ei amintiri sunt din orfelinat. Poate şi din cauza asta nu se îndură să dea de lângă ea cele două suflete pe care le-a adus pe lume. Preferă să-şi ţină copiii aproape chiar dacă de multe ori n-are ce să le dea să mănânce şi nu are bani să-i îmbrace.

Femeia s-a ruşinat când am întrebat-o dacă le-a cumpărat ceva la copii de Revelion: "De unde bani vai de sufletul meu? Că abia mi-ajung de pâine. Nu le-am mai cumpărat la micuţi nimic de îmbrăcat de nu mai ţin minte de cînd. Cei de la Protecţia Copilului de la Piteşti, înainte de Paşti şi înainte de Crăciun, vin cu ajutoare: hăinuţe, dulciuri, jucării şi produse alimentare, precum zahăr, ulei, orez, făină şi mălai. De Naşterea Domnului a fost cum a fost, de Revelion o să fie mai greu. Înainte, când şi Protecţia Copilului avea bani mai mulţi, primeam mai des ajutor de la ei. Ne gândim acum că poate primăria ne va da ceva lemne de foc".

Am vrut să aflăm de la Rodica Fulger ce va pune pe masă în noaptea dintre ani: "Ce să pun, păcatele mele! Ia, nişte cartofi fierţi sau copţi pe spuză. Altceva de unde? Credeţi că n-aş fi şi eu bucuroasă să le fac la ăştia mici nişte sarmale, o friptură şi să le pun pe masă un pahar cu suc? De unde doamnă, bani?"

În loc de concluzii

Mâine seară e Revelionul. Croaziere de lux, locuri exotice, restaurante de cinci stele, mese îmbelşugate, ţinute de seară elegante sau extravagante, daruri, bucurie, fericire. Aşa va fi Revelionul bogaţilor. Cartofi fierţi sau copţi pe spuză, haine din mila statului, nu tu brad, nu tu daruri, multă tristeţe. În acest fel va fi Revelionul familiei Fulger din Călineşti şi tot la fel Revelionul multor milioane de români.