AMOS News - Agenție Independentă de Presă

Meniu 

Știri AMOS News
· Prima pagină
· Surse
· Sumar
· Top
· Corespondențe
· Grupaje de știri
· Contact


Galerie foto
· Teleobiectiv


Utilitare
· Microportal
· Prefixe telefonice
· Coduri postale
· Felicitări

Arhive 
· În oglinda retrovizoare
· Figura zilei
· Meandrele concretului
· ANDOgrafia zilei
· Topuri AMOS NEWS
· Gura lumii

 
Economie: 32.000 mld lei, 'gaura' de la buget prin introducerea cotei unice
Trimite acest articol unui prieten    Tipărire
Amos News Introducerea cotei unice de 16% la impozitul pe venit și la impozitul pe profit, reduce veniturile la bugetul de stat cu aproximativ 32.000 de miliarde de lei, a declarat astăzi, Ionuț Popescu, ministrul Finanțelor Publice.

Circa 24.000 miliarde de lei, din suma menționată, va lipsi, la un prim calcul, din bugetul de stat datorită impozitării cu 16% veniturilor.

Ministrul Popescu a declarat că programul guvernului include o serie de măsuri care să contrabalanseze diminuarea impozitelor, astfel încât bugetul de stat să nu înregistreze pierderi prea mari.

Prima măsură este dublarea impozitelor pentru microîntreprinderi de la 1,5%, la 3%, fapt ce va atrage la stat venituri mai mari cu 5.400 de miliarde de lei. Ionuț Popescu a explicat această măsură luată asupra microîntreprinderilor prin aceea că acestea sunt deseori folosite pentru plata unor salarii mari. Astfel, angajatorii plătesc impozite pe salarii după statutul unei microîntreprinderi.

Ministrul de Finanțe mai spune că microîntreprinderile care au obiecție cu privire la cota de 3% de impozitare, pot oricând opta pentru 16% impozit pe profit.

Impozitele pe veniturile din chirii au rămas la 16%, dar s-au micșorat deducerile. Până acum deducerile se aplicau într-o cotă de 50%, iar acum va fi de 25%.

De asemenea, reducerea de 2% la contribuțiile asigurărilor sociale stabilită de guvernul Năstase a fost anulată, fapt ce va atrage la buget alte 9.700 miliarde lei.

Sistemul global de impozitare a persoanelor fizice va dispărea și va fi înlocuit cu o cotă unică de 16%. Impunerea veniturilor va fi pe fiecare sursă de venit din fiecare categorie, impozitul fiind final.

Pentru ca veniturilor celor cu salarii mici să nu scadă s-a instituit un sistem de deduceri. Persoanele care au un venit lunar brut de până la 10 milioane lei inclusiv, deducerile variază între 2,5 milioane și 6,5 milioane în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținere. Pentru venituri între 10.000.001 lei și 30.000.000 lei inclusiv, deducerile sunt degresive și se stabilesc prin ordin al ministrului. Peste 30.000.000 nu se acordă deduceri.

Popescu a numit introducerea cotei unice ca fiind o 'revoluție fiscală', care poate avea și părți bune și părți mai puțin plăcute. În schimb ministrul de Finanțe i-a asigurat pe români că nimeni nu va pierde de pe urma acestei cote unice de 16%.
Popescu a mai subliniat tendința actuală în domeniul fiscalității în țările din fostul bloc comunist de a adopta cota unică.
:|: Florin MARIN
Joi, 30 Decembrie 2004 - 04:10 PM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Amos News

· Alte știri de la Florin MARIN


Azi: Cea mai citită știre din sursa Amos News:


 

OnSite
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.

Fatal error: Call to a member function Execute() on a non-object in /data/htdocs/arhiva2004/includes/pnSession.php on line 368