
La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, Dispeceratul Poliției Capitalei a fost sesizat cu privire la faptul că, într-un imobil din sectorul 5, se află decedate două persoane.
La fața locului s-a deplasat o echipa complexa formata din procuror al Parchetul de pe lângă Tribunalul București, politisti de la Sectorul 5 si specialisti de la Serviciile Omoruri si Criminalistic, care au stabilit urmatoarele:
In imobil au fost găsite cadavrele a doi tineri in varsta de 28 ani respectiv 32 ani, soț și soție, domiciliați in judetul Bacău, si fara forme legale la adresa la care au fost descoperite. Acestea prezentau leziuni la nivelul capului, corpului și membrelor. Ranile au fost produse cu un corp tăietor - înțepător.
În jurul orei 20.00, proprietara apartamentului a găsit ușa de la intrare încuiată prin interior, iar când a reușit să intre în casă, a constatat că în baie era decedat barbatul. Cadavrul acestuia avea mai multe leziuni la nivelul gâtului, toracelui și membrelor. In dormitor a fost gasit cadavrul femeii. Acesta prezenta rani la nivelul gâtului.
Din primele cercetari a rezultat că, pe fondul unui acces de gelozie ca urmare a faptului că soția sa urma să plece la muncă în Italia, sotul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuțit care i-au provocat moartea, după care s-a sinucis prin taierea venelor de la ambele mâini și provocarea unei leziuni la gât.
Cadavrele au fost transportate la Institutul National de Medica Legala în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.