
"Mihai Pînzaru PIM-Fabrica de caricatură", așa se numește catalogul pe care renumitul caricaturist sucevean l-a pregătit pentru a-și marca cei 35 de ani activitate.
Evenimentul va fi marcat în seara zilei de astăzi, 22 decembrie, în cadrul celei de a doua ediții a manifestării "Noaptea cea mai lungă. Confluența Artelor".
Catalogul aniversar are 68 de pagini în care sunt reproduse doar câteva dintre cele mai bune lucrări semnate PIM, o prefață scrisă de șeful culturii sucevene, Emil Ursu și un cuvânt al caricaturistului. Există și o pagină specială pe care cei care vor intra în posesia catalogului vor primi ca autograf o caricatură-portret făcută pe loc.
Mihai Pînzaru PIM a pregătit și o expoziție personală, care va cuprinde 70 de lucrări. Născut în 1946, în București, Mihai Pînzaru PIM este de profesie inginer hidrotehnician. Debutul în caricatură l-a avut în 1969, în revista "Urzica". De atunci, este colaborator permanent la ziare și reviste centrale și locale. Mihai Pînzaru PIM este din 1990 jurnalist și caricaturist profesionist, în prezent fiind consilier artistic al Fundației "Dimineața" din București. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și vicepreședinte al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, afiliată la Asociația Caricaturiștilor de Elită din Europa.
Ilustrator de carte, scenograf, organizator de expoziții și director al Salonului de Caricatură de la Suceava, Mihai Pînzaru PIM a avut peste 150 de expoziții în străinătate și cam tot atâtea în țară. Are 5 premii internaționale și peste 20 de premii naționale. În 2000, a primit Ordinul Național pentru Merit Artistic în grad de cavaler, iar în 2001 brevet de luptător în Revoluția din decembrie 1989. Este cetățean de onoare al orașelor Petrila, Gura Humorului, Urziceni și Suceava.